Rochia din dantela si pantofii galbeni

My latest obsession… culoarea galben. De fapt cred că sunt îndrăgostită de ea, cu toate că în trecut nu pot să spun că era tocmai pe gustul meu. Dar cum gusturile se schimbă, galbenul a intrat în ”inima” mea și nu a mai vrut să iasă de acolo.

Se întâmpla ca acum vreo 2 săptămâni să mă aflu prin Zara în căutarea unui cadou și ce să vezi? Am zărit pe raft pantofii galbeni. Evident că m-am apropiat, deși nu aș fi vrut, însă m-au atras ca un magnet și m-am uitat să văd ce mărimi aveau. Din păcate pentru mine, două perechi 38 și una 36. Am zis să-mi încerc norocul cu 36…degeaba. Supărată nevoie mare m-am dus să întreb fetele din magazin dacă mai au vreun 37 prin spate, însă nimic…apoi mi-am adus aminte de aplicația online. Nu o mai aveam în telefon, deoarece telefonul meu este plin de poze și filmări, așa că a trebuit să o downloadez din nou și să mă apuc să caut. Noroc că am scanat pantofii direct din magazin și i-am găsit în stoc! M-am mai uitat eu puțin pe acolo și am găsit și geanta galbenă, așa că am pus-o repede în coș și asta a fost…am aștept cu sufletul la gură până vinerea trecută când a sosit coletul.

Nu am mai avut răbdare așa că am ieșit la pozat cu ei. Se asortează cu orice și îmi plac la nebunie! Tocul dacă nu mă înșel are aproape 8 cm (7.7 cm, mai exact) și sunt tare comozi.

Tot acum vreo săptămână mi-a sosit și ultimul colet de la Shein în care am primit această rochie superbă din dantelă. Chiar nu mă așteptam să arate așa bine și să îmi vină perfect.

outfit elegant
dantela si accesorii galbene
galben si dantela

rochia dantela si pantofii galbeni

rochie dantela pantofi galbeni

rochie dantela si pantofi galbeni

rochie dantela

IMG_5287

IMG_5288

IMG_5289

IMG_5290

bratara soufeel

Am purtat:

Rochie (dress) – AICI / here
Brățară (bracelet) – Soufeel
Pantofi (shoes) – Zara
Geantă (bag) – Zara

Mulțumesc pentru vizită și aștept părerea ta despre outfitul din această postare 🙂

14 Comments


  1. foarte frumoasa combinatie, chiar nu m-am gandit ca arata asa frumos …am si eu o rochie asemanatoare, imi place dar o port cam rar(imi cam prind bratarile in dantela) 🙂

    Reply

    1. Multumesc mult! Da, bratarile se agata mereu in dantela 🙁 si eu patesc la fel :)))

      Reply

  2. Wowwww ce-mi place tinuta ta !! E super de la A la Z <3 Te avantajeaza !!

    Reply

    1. Multumesc mult! Ma bucur tare mult ca iti place. Te pup

      Reply

  3. Chiar arata bine rochita iar galbenulll parca strica `e primvaraaaa, finally!` .

    Reply

  4. Faina tare tinuta! Rochia arata grozav!

    Reply

  5. Frumoasa combinatie 🙂 iti sta bine si pantofi galbeni sunt wow

    Reply

    1. Multumesc mult, Alina. Te pup

      Reply

  6. Waaaw … ce aparitie! Iti sta foarte bine. Imi place mult rochita si se potriveste perfect cu pantofii! pupici

    Reply

    1. Multumesc mult, draga mea 😀 Ma bucur tare mult ca iti place :*

      Reply

  7. Chiar frumoși pantofii 😀 Și mie a început să-mi placă galbenul știu că cum o săptămână sau 2 m-am holbat insistent la pantofii unei tipe pentru că erau într-o nuanță superbă de galben cald și până la umră m-am dus și am întrebat-o de unde sunt :))

    Reply

    1. Haha, I feel you 😀
      Multumesc mult :*

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *