Luna cadourilor in Centrul Comercial Auchan

Bună!

Cât am așteptat luna decembrie! Luna cadourilor este luna mea preferată din an și mi-ar plăcea ca această perioadă să țină cât mai mult timp. Îmi place să dăruiesc și de multe ori mă simt mai bine să fac asta decât să primesc eu însămi un cadou. Bucuria celor la care țin din jurul meu este maximă atunci când le dăruiesc ceva și cred că știi despre ce vorbesc când spun asta.

Cum îmi place să mă organizez din timp și în acest an am luat la pas 5 magazine din Centrul Comercial Auchan Gavana în căutarea cadourilor potrivite pentru apropiații mei. Evident că statul în magazine a durat mai mult decât am preconizat, dar eu zic că a meritat efortul.

Primul magazin vizat a fost Jysk, unde am găsit articole, accesorii și decorațiuni pentru Crăciun: clopoței, brazi, globuri, coronițe ornamentale, lumânări, fie în stil tradițional, fie scandinav și contemporan. Așadar, dacă îți place să împodobești casa în spiritul Crăciunului ca să aștepți sărbătorile cum se cuvine, te invit să vizitezi acest magazin.

La Insula de Cosmetice (produse de la Flormar, Eveline, Catrice si Pretty By Flormar) din galeria Centrului Comercial Auchan Pitesti Gavana găsești oje nude sau roșii, sidefate, mate ori lucioase, cuminți sau îndrăznețe, în aproape toate culorile pe care poți să ți le imaginezi. Lângă ele, fonduri de ten, pudre, pile pentru unghii, tratamente și uleiuri, rujuri și farduri. Unele dintre ele sunt gata ambalate cât să fie oferite de cadou. După cum se vede eu deja am testat mai multe produse și am plecat acasă cu un kit simpatic pentru ochi și buze. Tot aici vei găsi produse de la Catrice, un brand pe care îl ador și de la care folosesc fondul de ten de mai bine de un an de zile și de care sunt foarte încântată!

Dacă ești în pană de idei, trebuie să intri în magazinul TXM, pentru că aici vei găsi aproape orice. De la hăinuțe și jucării pentru bebeluși până la accesorii și articole de îmbrăcăminte pentru cei mari. Jucăriile sunt acasă la ele aici, astfel că nu am putut rezista tentației și am cumpărat și pentru fetița mea un unicorn din pluș. Și pentru că tot am fost setată pe decorațiuni, vreau să îți spun că și aici vei găsi câteva rafturi pline cu decorațiuni variate pentru sărbători.  Nu uita că în perioada aceasta beneficiezi și de reduceri.

După ce am citit câteva scrisori scrise de câțiva membri ai familiei mele (evident destinate Moșului), am intrat în Altex de unde nu am ieșit cu mâna goală. Soțul meu era în căutarea unei mașini de tuns, așa că aici am reușit să găsesc fix produsul de care avea nevoie, iar mamei mele am hotărât să îi îmbogățesc colecția de tigăi cu una nouă. Am pus și eu ochii pe ceva, acum să vedem daca Moșul știe ce îmi doresc exact.

Urmatorul magazin de pe lista mea a fost magazinul Catali, despre care nu pot să spun decât: Pantofii, „slăbiciunea” femeilor!
Dacă ești ca mine, atunci ai visat întotdeauna la acei pantofi din piele perfecți, cu aspect senzațional și incredibil de comozi. La Catali este raiul pantofilor, așa că nu ezita să dai o fuga. Tot aici găsești genți și plicuri din piele naturală cu design modern și original.

Cam acestea sunt sugestiile mele în vederea achiziționării de cadouri pentru Crăciun. Sunt curioasă tu ce cadouri ai în plan să oferi familiei. Mulțumesc pentru vizită!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *