Ce nu mi-a plăcut la Giola și Aliki Beach

giola (16)

Giola

Un loc cu adevărat deosebit pe insula Thasos este o “piscină” naturală care se găsește în apropierea mării, ale cărei valuri au grijă să o umple constant, pe nume Giola. Peisajul creat de rocile căzute din pereții stâncoși este incredibil și merită vizitat. Giola se află în partea de Sud a insulei, dar atenție că drumul nu este semnalizat cum ar trebui. În drum spre Giola noi am ratat “intrarea”, noroc că soțul meu a zărit niște mașini parcate aiurea în pustietate și GPS-ul arăta că aici este locația. Am întors mașina și am parcat “in the middle of nowhere”, vorba aia. A coborât împreună cu un prieten și după ceva timp a urcat să ne anunțe că da, acolo este. Fericire mare că am găsit-o. De unde am parcat mașina până la “piscină” sunt 2 km pe care efectiv îi cobori pe un teren oribil, plin de pietre, destul de abrupt. Eu nu mi-am luat pantofii pentru apă din mașină, așa că am coborât în șlapi, pe care evident i-am rupt. Oricum drumul până acolo este o întreagă aventură! Cel mai greu a fost la întoarcere când a trebuit să urcăm la 35+ grade pe stâncile și drumul ăla oribil. Peisajul de la Giola este unic, dar nu m-aș mai duce acolo din cauza drumului.

Craterul format în stâncă are un diametru de aproximativ 10 metri, iar adâncimea apei am aflat că are între 4 și 8 metri. De acolo poți face niște sărituri faine, dacă știi să înoți, ha! Eu nu am intrat în apă deloc, dar am admirat fiecare colțișor al acelui loc mirific.

giola (17)

giola (18)

giola (19)

giola (20)

Am făcut foarte multe poze frumoase aici și mi-a fost greu să aleg din ele, aș fi pus mult mai multe.

Rochie (dress) – AICI / here

giola (28)

giola (22)

giola (23)

giola (24)

giola (30)

giola (25)

giola (26)

giola (27)

giola (29)

giola (1)

giola (21)

Aliki

După aventura drumului până la Giola am mers la plaja Aliki, despre care citisem că este foarte frumoasă. Nimic de zis, peisajul minunat, dar plaja nu a fost tocmai OK. Era foarte îngustă, pietre peste tot, iar apa era destul de rece, plină și ea la rândul ei de pietre. Acum fiecare cu părerea lui, dar personal nu mi-a plăcut mai deloc acolo, mai ales că am ajuns undeva după prânz și locul unde am avut șezlongul era fix cât el. Adică la picioarele mele era apă, atât era plaja de îngustă, minunat… nu? Si nu știu de ce fix acolo soarele ardea îngrozitor de rău, lucru care nu mi s-a întâmplat deloc în cele 8 zile petrecute în Grecia. Aici trebuia să plătești 20 euro pentru șezlong, sau să faci consumație la restaurantul/tavernă de lângă de această sumă. Am stat câteva ore bune și aici, dar recunosc că am dormit o mare parte a timpului. Am intrat și în apă cu adidașii speciali, o singură dată, erau arici de mare (care sunt peste tot unde există și pietre). A fost drăguț faptul că erau super mulți peștișori care se “plimbau” în gașcă. 😀

Aliki mai are o plajă care se află în celălalt golf și este separată de o limbă de pământ împădurită numită “Piatra sfântă din Thasos“. Noi am fost la prima plajă din golful sudic. Cea de-a doua plajă este aflată în vecinătatea sitului arheologic.

aliki beach (1)

aliki beach (2)

aliki beach (3)

aliki beach (4)

În pozele de mai jos este a doua plajă din Aliki, care este mai pustie.

aliki beach (5)

aliki beach (6)

 

13 Comments


  1. Superbe plajele. Cu semnalizarea proasta cred ca e general valabila si la bulgari chiar si la noi 😛
    Imi place mult rochita ta!

    Reply

    1. Multumesc mult, Irina! Te pup.

      Reply

  2. Despre Giola am aflat ca este anevoios drumul si am închiriat ATV, eu am mers cu buggy pentru ca era si copilul si am mers cu ele pana aproape de plaja. Drumul a fost anevoios oricum dar am admirat peisajul superb pentru maxim 30 min.
    Era foarte cald, pietricelele erau încinse si nu puteam sta cu copilul in soarele ăla așa ca am urcat pana la prima terasa. La alibi nu am fost

    Reply

    1. Haaaa, tu ai fost mai curajoasa sa mergi cu fata acolo. O sa o duc si eu pe Eva, la anul, dar in niciun caz la Giola. Pupici!

      Reply

  3. Cine se mai gandeste la inconveniente cand peisajul este mirific iar tu faci parte din tablou si te incadrezi cum nu se putea mai bine

    Reply

    1. Iti multumesc mult si ma bucur ca iti place!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *