Cum purtam fusta de piele #3

Am ajuns deja la al treilea articol de genul și cred că o să continui, deoarece nu mă satur niciodată de fustele din piele. Nu o să îți mai vorbesc despre cum poți să asortezi o fustă de piele, dar o să îți arăt cum am ales să o port eu astăzi.

Fusta aceasta are un model deosebit, îmi place că nu este nici scurtă, dar nici lungă, pot spune că are lungimea ideală. Buzunarele care se închid cu fermoar sunt foarte utile, iar sistemul de închidere este tot cu fermoar plus un nasture.

Trebuie să recunosc că nu am purtat niciodată, dar chiar niciodată adidași cu fustă sau rochie, deci acum port în premieră această combinație. Recunosc de asemenea că am ”fugit” de adidași ca de ”râie”, până acum vreo 2 săptămâni când am intrat la New Yorker și parcă mă strigau de la raion :)) i-am văzut de la depărtare, m-am apropiat puțin…am văzut snake print, m-am apropiat și mai mult. Când am văzut prima pereche mărimea 37, iar restul erau doar 40-41, am pus imediat mâna pe ei. Îi port foarte des și mi se pare că se asortează cu orice. Pentru un plus de efect, am ales o pereche de ochelari în stil ”Lady Gaga” (cum le spune soțul meu) 😀 eu prefer să le spun ochelari în stilul anilor ’90.
Ce părere ai de combinația aleasă de mine?
Ochelarii îi găsești AICI super reduși, iar fusta AICI tot la reducere 🙂

.1

1

2

3

4

5

6

Am purtat:
Fustă (skirt) – AICI
Ochelari de soare (sunglasses) – AICI
Bluză (blouse) – Zara
Adidași – New Yorker

13 Comments


    1. Multumesc mult. Ma bucur ca iti place :*

      Reply

  1. Nici n-ai idee de când vreau să fac și eu câteva poze cu fusta de piele, dar nu-mi mai ajunge timpul pentru nimic, acum că se apropie bacul :))

    Reply

    1. Oooo, pe bune ai BAC-ul? Bafta muuuuulta si lasa ca vei avea timp apoi de muuuulte poze 🙂 te pup

      Reply

  2. Imi place mult cum porti fustele, eu nu ma ating de ele :)) Ar trebui sa apelezi mai des la combinatia asta, iti sta foarte bine si cred ca e si comoda! Pupici :*

    Reply

    1. Multumesc frumos! O sa apelez mai des la acest gen de combinatie, mai ales ca este shper comoda. Te pup

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *