Cartea viitorului – Cecelia Ahern | Recenzie

“Cartea viitorului” de Cecelia Ahern este ultima carte pe care am citit-o pe nerăsuflate. Mi-a plăcut atât de mult încât i-am făcut și o recenzie.

Tamara Goodwin este o adolescentă răsfățată, superficială și plină de bani. Părinții acesteia sunt niște oameni care se învârt în cercuri de elită, tatăl ei fiind un dezvoltator imobiliar influent. Din păcate acesta se sinucide, iar Tamara împreună cu mama ei rămân pe drumuri, deoarece banca le ia toată averea.

Nemaiavând resurse financiare sunt nevoite să se mute la rudele Tamarei, undeva la țară, într-un sătuc uitat de lume din domeniul Kilseney. Arthur și Roseleen par niște oameni foarte simpli. Roseleen este gospodina ideală, o femeie care freacă podelele și lustruiește fiecare obiect din casă de parcă ar suferi de sindromul obsesiv-compulsiv, iar Arthur deseori mormăie în loc să vorbească.

Noua lor viață la țară nu este una tocmai pe gustul Tamarei, obișnuită cu petreceri și alte activități glam. Din cauza depresiei, mama ei practic se închide în cameră, are privirea pierdută și de multe ori doarme chiar și întreaga zi.

Din lipsa activităților, Tamara decide să exploreze împrejurimile și așa descoperă ruinele unui castel de care este foarte impresionată. În urma unei “vizite” în librăria ambulantă a simpaticului Marcus, Tamara alege o carte fără titlu și autor, ferecată cu un lacăt. Cu ajutorul unei prietene reușește să desfacă acel lacăt și constată că acea carte este de fapt un jurnal gol. În acel moment viața ei se schimbă, când hotărăște să își aștearnă gândurile. A doua zi, aflată la ruine, Tamara constată că jurnalul se scrie singur. În acest moment ea află viitorul cu o zi înainte, astfel poate acționa în consecință ziua următoare.

Jurnalul o ajută în primul rând să se descopere pe sine, dar află și un secret teribil din trecutul familiei sale, secret îngropat în ruinele castelului…

Părerea mea despre Cartea Viitorului

Această carte m-a ținut în suspans și nu a durat decât un week-end să o citesc, în condițiile în care mai am și alte activități familiale de îndeplinit.

Îmi place umorul Ceceliei din povestire și îmi place faptul că nu se pierde foarte mult în detalii. Să precizez ceva, eu urăsc atunci când un scriitor se apucă să povestească enșpe mii de lucruri despre un copac, sau despre orice alt obiect, peisaj…mă face efectiv să sar peste rânduri și nu am răbdarea necesară pentru acel paragraf. În general îmi place să fie la obiect, dar mai accept și câte o mică descriere, fără exagerări bineînțeles.

Cartea Viitorului am achiziționat-o de AICI.

Sper că ți-a fost de folos recenzia mea 😀

Mulțumesc pentru vizită!