Onorabila veneţiană | Recenzie

onorabila-venetiana

După ce am intrat în lumea anilor 1900 cu un Apartament la Paris.. ţi-am spus că îmi plac cărţile de genul şi caut lecturi asemănătoare. Astfel că am găsit o altă carte asemănătoare, în care este prezentată viaţa unei curtezane din lumea Renaşterii târzii, adică în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În roman citim despre o epocă în care era ceva normal ca tu, femeie căsătorită, să fii curtezană… Acest lucru nu numai că rotunjea veniturile familiei, dar o şi ridica în cercuri înalte şi îl făcea pe soţ să aibă cele mai bune afaceri.
Onorabila Veneţiană, căci aşa se intitulează, este scrisă de Rosa Ventrella, o scriitoare italiană şi este un roman istoric destul de romanţat.

Veronica Franco, o fată de viţă nobilă este obligată de către familie să îşi lege destinul cu un medic bătrân, Panizza, la doar 14 ani. Aflându-se într-un mariaj nefericit, aceasta se hotărăşte mânată de sfaturile mamei sale să o ia pe calea urmată şi de aceasta în tinereţe, adică să îşi înceapă activitatea de curtezană. Pe lângă această nouă viaţă, ea frecventează saloanele unde vin intelectualii acelei epoci (saloane unde femeile nu erau binevenite în general, pentru că nu aveau cunoştinţele necesare pentru a se putea băga în vreo discuţie), îşi cultivă calităţile artistice şi mai ales pe cele literare şi aşa ajunge să fie cea mai râvnită şi inteligentă curtezană a acelor vremuri. Se învârte în cercuri de rang înalt, are legături inclusiv cu sângele albastru.

Cu toate că a ajuns cea mai râvnită dintre curtezane şi pare că are toată lumea la picioare, inima Veronicăi este goală şi acest lucru începe să o macine cu adevărat.. asta până se îndrăgosteşte de un pictor Federico, pictor care se pare că nu îi dă niciun fel de atenţie, mai ales că ea este obişnuită ca sexul tare să nu îi reziste.

Mi-ar plăcea să continui povestea, însă este prea palpitantă şi nu aş vrea să dezvălui mai mult decât am făcut-o deja, dar ideea este că ceea ce va afla Veronica despre Federico îi va schimba viaţa total! Viaţa ei se va schimba şi din cauza Inchiziţiei care preia frâiele societăţii, ajungând să fie deposedată de avere şi chiar ajunge să înfunde temniţele închisorii.

Mie mi-a plăcut mult acest roman, îl recomand şi mi-ar plăcea să văd şi un film despre carte. Nu am căutat să văd dacă există aşa ceva, însă mi-ar plăcea.

Îmi place modul de povestire al Rosei care nu se pierde prea mult în detalii, mi-a plăcut faptul că am aflat istoria unei curtezane râvnite din acea perioadă şi că am citit despre o Veneţie libertină.

Dacă ţi s-a părut interesantă această recenzie şi vrei să citeşti cartea, o poţi găsi aici.

Tu ai citit Onorabila Veneţiană? Cum ţi s-a părut?

21 Comments


  1. Ce-mi plac povestile de genul! Nu mai stiu cum se numea, insa am citit acum vreo 3 ani o carte care avea un subiect foarte asemanator. In timp ce iti citeam tie recenzia, mi-am adus aminte si de filmul “Parfumierul”.
    Nu stiu daca l-ai vazut, dar actiunea se petrece intr-o perioada asemanatoare. Ti-l recomand!
    Pupici!

    Reply

    1. Hmm…este cumva cu un tip care omoara femeile pentru a crea parfumul perfect? 🙂

      Reply

  2. sa stii ca pare sa se lege cu perioada descrisa in cartea cu apartamentul. deja-mi imaginez lumea de atunci… chiar sunt curioasa ce se intampla si daca veronica il capteaza pe tip pana la urma!

    Reply

    1. Trebuie sa o citesti ca sa afli. Nu iti spun:)))

      Reply

  3. Mie imi plac atat filmele cat si cartile despre vietile curtezanelor din alte vremuri asa ca voi citi cu siguranta aceasta carte.

    Reply

  4. Ma atrage povestea. Inainte sa o citesc vreau doar sa mai stiu daca are un final gen happy end, nimic tragic, moarte sau alte chestii.

    Reply

    1. Nu pot sa iti spun asta, va trebui sa o citesti si sa afli singurica 😀

      Reply

  5. Nu am citit aceasta carte, am o multime pe lista. O sa o trec si pe aceasta daca o recomanzi.

    Reply

  6. Interesanta cartea, iar recenzia ta ma face sa o citesc!
    O sa fac acest lucru in momentul in care ma voi elibera de treaba!

    Reply

    1. Ma bucur sa citesc asta 🙂

      Reply

  7. nu prea e genul meu aceasta carte , insa cred ca e interesanta si parca m-ai facut curioasa

    Reply

  8. Nu am citit-o dar pare foarte interesanta. Si mie imi plac mult cartile misterioase cu actiuni din vremuri de mult apuse.

    Reply

  9. nu am citit-o dar chiar as vrea, imi plac aceste povesti, offf…am o groaza de carti in lista, sper sa reusesc sa citesc mai mult anul acesta!

    Reply

  10. Aduce extraordinar de mult cu filmul Frumoasa Venetiana (American Beauty), doar ca acolo Veronica Franco nu era casatorita, dar se indragosteste de fratele prietenei si urmarim povestea ei cum devine curtezana si lupta pe care o duce pentru a ajunge cu cel iubit. Poate filmul a fost inspirat de carte.

    Reply

    1. Hey, multumesc! O sa il iau sa ma uit, mai ales ca din ceea ce imi povestesti tu aici chiar pare sa fie inspirat din carte 🙂

      Reply

  11. Nu am citit-o, insa dupa ce am citit recenzia ta cu siguranta o sa mi-o cumpar si eu 🙂

    Reply

  12. Nu am citit aceasta carte, dar imi plac cartile care reusesc sa transmita autentic bucati din istorie..

    Reply

  13. O carte interesanta. Se pare ca tie iti plac cartile de acest gen pentru ca am mai citit ceva asemanator pe blogul tau!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *